Simona Halep a coborât o poziție în clasamentul WTA. Față de săptămâna trecută, sportiva din Constanța e acum pe locul 1144 (1143, la data de 1 aprilie).
Altfel, Sorana Cîrstea se menține pe locul 29, Ana Bogdan e pe 64, în urcare două poziții, iar Jaqueline Cristian a urcat opt locuri, fiind acum pe 75.
Halep, fost lider WTA, a revenit de curând în circuit, după perioada de suspendare cauzată de cazul de dopaj cu roxadustat, și a bifat primul turneu, de la întoarcere, la Miami Open. La competiția de pe tărâm american, românca a fost eliminată în primul tur de Paula Badosa.
„Simo” a bifat, în aceste condiții, și primele puncte WTA (locul 1143) – 10 pentru participarea la Miami Open.
Simona Halep va debuta în sezonul de zgură la turneul de la Madrid, ce se desfășoară în perioada 23 aprilie – 5 mai. Aici se poate duela cu rivala Caroline Wozniacki, cele două având un conflict deschis în privința acordării wildcardurilor sportivilor ce au fost depistați dopați.
29. Sorana Cîrstea 1748 puncte
64. Ana Bogdan 1054
75. Jaqueline Cristian 950
127. Irina Begu 612
156. Irina Bara 474
162. Gabriela Ruse 461
185. Miriam Bulgaru 400
191. Anca Todoni 390
218. Andreea Mitu 341
228. Cristina Dinu 326
296. Gabriela Lee 246
319. Alexandra Cadanțu-Ignatik 215
1144. Simona Halep 10
44. Monica Niculescu 1940 (-2)
83. Gabriela Ruse 1182 (-2)
168. Irina Bara 550 (-12)
170. Andreea Mitu 529 (+1)
171. Oana Gavrilă 526 (+2)
215. Jaqueline Cristian 404 (-1)
270. Cristina Dinu 329 (-1)
299. Ilona-Georgiana Ghioroaie 290 (+7)
318. Ana Bogdan 272
337. Irina Begu 255 (-1)
1. Iga Swiatek 10835 puncte
2. Aryna Sabalenka 8045
3. Coco Gauff 7205
4. Elena Rybakina 5848
5. Jessica Pegula 4870
6. Maria Sakkari 4195
7. Qinwen Zheng 3995
8. Marketa Vondrousova 3895
9. Ons Jabeur 3658
10. Jelena Ostapenko 3438
Ion Țiriac a vorbit despre obiectivele Simonei Halep, iar omul de afaceri crede că românca poate reveni în top 10 WTA, dar șansele de a mai câștiga un turneu de Grand Slam sunt foarte mici: „Are moral, are tot ce vrei. Nu știu dacă mai are fizicul care s-o ducă… E mult mai dur acum decât acum un an și jumătate. Se schimbă tenisul pe zi ce trece. Vine tineretul din spate, care este alt animal. Este ceva ce n-ai mai văzut până acum. Cu viteza de lovire, de execuție. Că poate să devină jucătoare în primele zece cred că da. Dar să câștige un Grand Slam mi-e greu să cred! Aș vrea să greșesc complet!”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER